Când veșnicia îmi înflorește pe tâmple…
by Lusiana Drăgușin
Pe umeri, amurgul își coase
O mantie grea de rubin,
Iar clipele, păsări sfioase,
Își scaldă zboru-n suspin.
În sângele frunzelor curge
Un soare cu tâmple de jar,
Iar timpul, din mine, se scurge
Ca vinul uitat în pahar.
Din ramuri, tăcerea coboară
Cu pașii desculți peste dor,
Și inima-mi e o vioară
Pe care îngerii cântă în cor.
Sub pleoape-mi cresc toamne de ceară,
Cu rădăcini înfipte-n trecut,
Iar dorul, când vine spre seară,
Îmi învie tot ce-am pierdut.
Îmi înfloresc pe tâmple clepsidre,
Cu nisipul din gânduri târzii,
Și-n suflet, sub bolți de vitralii,
Se roagă-n tăcere făclii.
Published on the Writory Wall.